Scintigrafia osoasă

Desfăşurarea examinării

Intr-o discuţie amănunţită discutaţi cu unul dintre medicii noştri acuzele dvs., examinările şi tratamentele efectuate până acum precum şi desfăşurarea examinării planificate.

Apoi vi se injectează în vena braţului o doză de substanţă radioactiva şi se efectuează prima înregistrare, aşa-numita „înregistrare timpurie“, pentru evaluarea posibilelor modificări inflamatorii. Nu se cunosc reacţii alergice la substanţa utilizată. Iradierea este mult mai redusă decât în cazul unei tomografii computerizate. Substanţa se acumulează încet în sistemul scheletic pe parcursul mai multor ore şi este eliminată apoi prin rinichi. De aceea este necesară o perioadă de acţiune de circa 2 ore până când se pot efectua aşa-numitele „înregistrări tardive“ pentru evaluarea metabolismului osos.

In timpul acestei perioade de acţiune puteţi părăsi cabinetul. In orice caz, trebuie să beţi cel puţin un litru de apă minerală şi să vă goliţi des vezica urinară. Prin aceasta se îmbunătăţeşte calitatea înregistrării. Cabinetul dispune de cantităţi suficiente de apă minerală.

Inregistrările se efectuează în poziţie culcată. Ele se efectuează cu ajutorul unei camere mari, a aşa-numitei camere gama care alunecă, respectiv se roteşte încet deasupra întregului dvs. corp. In cazul aparatului nu este vorba despre un tub închis, aparatul are deschidere spre părţile laterale şi nu face zgomot. De aceea, înregistrările sunt de regulă bine tolerate şi în cazul fricii de spaţii închise. Pe parcursul întregii examinări veţi fi asistat/ă de una dintre asistentele noastre de tehnică medicală care se află permanent în apropiere.

Imaginile realizate se tipăresc pe hârtie şi se trimit medicului curant spre evaluare. 

Intr-o discuţie finală, medicul care se ocupă de dvs. va discuta rezultatul cu dvs. De regulă primiţi imediat scrisoarea medicală precum şi înregistrările efectuate.